Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a transmis joi oficialilor de la FMI că ieşirea din criză se poate realiza doar prin susţinerea mediului de afaceri, prin scăderea impozitării, concomitent cu reducerea cheltuielilor statului, se arată într-un comunicat al PNL .
"Atât liderul PNL Crin Antonescu, cât şi vicepreşedintele liberal Dan Radu Ruşanu au subliniat că ieşirea din criză se poate realiza doar prin susţiunerea mediului de afaceri, prin scăderea impozitării, concomitent cu reducerea cheltuielilor statului.
O altă măsură susţinută de PNL şi discutată în cadrul întâlnirii este diminuarea conditionalităţilor pentru accesarea fondurilor europene. În noul context economic, aceste condiţii sunt mai restrictive decât în trecut.
De exemplu, sumele pentru cofinanţare ar trebui să fie reduse la un nivel suportabil", informează PNL, după ce Crin Antonescu şi Dan Radu Ruşanu s-au întâlnit în cursul acestei zile cu delegaţia FMI, scrie Newsin.
PNL a cerut Guvernului să-şi respecte angajamentele privind reducerea cheltuielilor guvernamentale şi a aparatului de stat pe care şi le-au asumat liderii partidelor aflate la guvernare, mai informează comunicatul.
Crin Antonescu a criticat totodată măsurile economice adoptate de Guvern, care împiedică funcţionarea liberă a mediului de afaceri şi au ca efect adâncirea crizei.
În timpul discuţiilor, şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, citat de comunicatul liberalilor, a constatat înrăutăţirea situaţiei economice a României şi a punctat nevoia renegocierii condiţiilor acordului de împrumut, în special pentru limitarea deficitului bugetar. După estimările FMI, dacă nu se iau măsuri urgente, deficitul bugetar va depăşi la sfârşitul acestui an 8 % din PIB.
Printre aceste măsuri, Jeffrey Franks a accentuat importanţa reducerii cheltuielilor salariale în domeniul public, care au ajuns la un nivel nesustenabil, de 9 % din PIB. Alte măsuri cerute de FMI sunt adoptarea legii salarizării unice şi responsabilizarea autorităţilor locale faţă de cheltuirea banului public.
Crin Antonescu i-a întrebat pe reprezentanţii delegaţiei FMI care sunt, în opinia lor, cauzele înrăutăţirii situaţiei economice. Jeffrey Franks a afirmat, potrivit PNL, că există şi cauze externe, dar ca o parte din responsabilitate revine şi factorilor interni.
Antena3.ro
-